Program Colectare Deșeuri Bârlad
MUNICIPIUL BÂRLAD
Informare publică 07.01.2020 – program ridicare deșeuri
Precizări în legătură cu deșeurile din Bârlad și programul complet de colectare
Având în vedere nemulțumirile, justificate, ale cetățenilor în legătură cu executarea contractului de delegare a gestiunii activităților de colectare a deșeurilor de pe raza localității, Primarul Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, face următoarele precizări:
- Noul operator, în speță SC Urbana SA Bistriția, și-a început efectiv activitatea pe data 02.01.2020, când a preluat gestiunea de colectare de la operatorul vechi;
- Până acum, între noul operator și reprezentanții Primăriei Municipiului Bârlad au avut loc mai multe întâlniri, al căror scop a fost demararea contractului în cele mai bune condiții;
- Actualmente, s-a constatat că operatorul și-a început cu greu activitatea, în paralel acesta desfășurând și procesul de înlocuire/suplimentare a pubelelor de la punctele gospodărești;
- Conform Dispoziției nr. 777/2017, viceprimarul Municipiului Bârlad exercită următoarele atribuții: a) ia măsuri pentru organizarea executării și executarea în concret a actrivităților din domeniul serviciilor comunitare de utilitate publică: salubrizare, energie termică; b) ia măsuri pentru asigurarea inspecției și controlului efectuării serviciilor comunitare de utilitate publică: salubriuzare, energie termică;
- În acest moment, de activitatea de măturat stradal se ocupă în continuare SC CUP SA Bârlad, sub supervizarea viceprimarul Municipiului Bârlad, conform aceleași dispoziții menționate mai sus;
- La solicitarea expresă a primarului Dumitru Boroș, programul de colectare a deșeurilor de pe raza municipiului a fost finalizat recent. Conform dispozițiilor edilului-șef acesta va fi făcut public imediat, prin toate mijloacele de informare ale Primăriei Municipiului Bârlad, putând fi preluat și de mass-media, fără niciun fel de restricții.
Biroul de Presă și Relații Publice al Primăriei Municipiului Bârlad