Tradiționalul sport național românesc pare să se fi născut în urmă cu sute de ani, dintr-o joacă a oierilor în momentele de popas pe lungile drumuri ale transhumanței. Practicarea sportului în lumea păstorilor este cunoscută din anul 1370.

Potrivit micii enciclopedii ”Retro Sport”, de Ș. Nobilescu, ”se spune că un cioban, tot strângând în pumni un cocoloș din păr de vacă pe care o țesălase, s-a pomenit cu un fel de minge. A pus mâna pe bâtă și, lovind-o cu putere, a trimis-o, departe, până la rădăcina unui copac. Când a trimis băieții să i-o aducă înapoi, aceștia s-au luat la întrecere, care să se întoarcă mai repede cu mingea… și astfel s-a născut jocul de oină”. Din poveștile populare se pare că jocul semnifica alungarea lupilor care atacau stânele. O serie de termeni ai acestui sport erau specifici oierilor: căpitanul echipei se numea ”baci”, bățul de bătaie ”bâta”, echipa de la prindere se chema ”de la păscare”, iar pătrunderea jucătorilor de la bătaie în teren era ”intrarea în strungă”. Jocului de oină i se atribuie origini greco-romane, geto-dacice, franceze și chiar turco-tătare. În zonele unde se juca, oina avea denumiri specifice: ”fuga”, în Sibiu, ”hopaciu”, la Dej, ”apucă”, în Suceava; ”matca”, ”mare”, ”hâlca”, ”lupta lungă”, în regiunea Blajului; ”hoina” și apoi ”oina”, în Muntenia. Potrivit unor surse, prima atestare documentară a jocului de oină datează din 1596, când cosmograful italian Gian Lorenzo d’Anania face mențiuni despre acest sport în lucrarea ”Sistemul Universal al Lumii”, la capitolul descrierii Valahiei Superioare. Și în lucrarea ”Diaetetica”, scrisă Ștefan Matyus din Cluj, din anul 1762, există recomandarea de a practica oina pentru întărirea sănătății și dezvoltării fizice. Primul regulament este întocmit în 1895. Unele surse indică implicarea lui Dimitrie Ionescu, profesor de gimnastică la Liceul Gheorghe Lazăr, în formarea regulamentului. Alte documentare arată că profesorul Radu Corbea de la Liceul N. Bălcescu, din Brăila, redactează setul de reguli, iar tipărirea sa are loc în 1898. Primul concurs se desfășoară în 1897 la București, în grădina Cișmigiu. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, în 1897-1899, Spiru Haret, pe atunci ministru al învățământului, decide introducerea jocului în școli. Spiru Haret rămâne în istoria acestui joc după întâlnirea cu cei mai însemnați institutori de gimnastică, precum Dimitrie Ionescu sau Gheorghe Moceanu, cărora le-a spus: ”Nu mai merge. Tinerimea noastră școlară de azi nu mai e acel tineret sglobiu, vioiu, rezistent, de pe când eram eu în liceu. În școalele noastre nu mai văd jucându-se bușita, barul, mingea bătuta, mingea la zis și îndeosebi unul din jocurile noastre originale cele mai frumoase: Oina. Aș dori ca d-voastră să începeți o campanie în această direcțiune și vă asigur de tot concursul meu. Aș dori ca d-voastră să începeți chiar de pe acu, să învățați pe elevi să joace acest joc care pune în mișcare tot corpul și desvoltă atât îndemânarea, vederea, ca și inițiativa proprie…”. Astfel, într-o circulară emisă pe 4 iulie 1898, Haret își face cunoscută dorința “… ca oina să devină sportul nostru național, precum pe aiurea este tenisul, cricketul, canotajul și altele.” La primul campionat național de oină din 1899, au participat 18 echipe din toată țara. Dintre personalitățile care au practicat oina sau au fost implicate în diferite moduri în sprijinirea sportului nostru național, Federația Română de Oină (FRO) îi menționează pe: Nicolae Iorga, Tache Ionescu, I.L. Caragiale, Petre Ispirescu, Dumitru Almaș, Constantin Kirițescu, Popescu Dorneanu, Dimitrie Ionescu, Ghe. Moceanu, N. Velescu, I. Teodosiu, Teodor Georgescu, Gheorghiu, Petre Tănăsescu, Ion Creangă, Dimitrie Cantemir, Alexandru Davila, Ionel Teodoreanu, Demostene Botez, Constantin Giurescu, Mihail Sadoveanu, Fănuș Neagu, Vasile Conta, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Ionel Teodoreanu, Demostene Botez, Marin Preda.

La 12 mai 2013, s-a organizat prima ediție a competiției ”Supercupa României la Oină — Cupa Regelui”, pe Stadionul Arcul de Triumf, unde au participat cele mai bune trei echipe ale sezonului anterior: Frontiera Tomis Constanța (campioana națională), Straja București (câștigătoarea Cupei Federației) și Biruința Gherăești. Supercupa a fost adjudecată de Frontiera Tomis Constanța. Cu această ocazie s-a marcat și intrarea Federației Române de Oină sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regele Mihai, evenimentul fiind inclus în calendarul evenimentelor ocazionate de ziua de 10 Mai — Ziua Regalității.

Centrele cu tradiție în România, în care oina se practică și se dezvoltă, sunt: Almaș-Arad, Bacău, Vorona Mare-Botoșani, Frasin-Suceava, București, Dej, Chiuești, Negrilești-Cluj, Râmnicelu-Buzău, Constanța, Buftea-Ilfov, Dăbuleni-Dolj, Parcovaci și Hîrlau-Iași, Coruia, Rohia, Grosi Vadu Izei, Seini și Baia Sprie-Maramureș, Turnu Roșu-Sibiu, Crângu-Teleorman, Bârlad-Vaslui, Drăgașani-Vâlcea, Dragu și Voivodeni-Sălaj; Raciu-Mures; Sâmbăta-Bihor și altele.