GALERIA DE ARTĂ „N. N. TONITZA”

Galeria de Artă N.N.Tonitza – Instituţie de cultură cu activitate expoziţională neîntreruptă din 1994. 

De la deschidere şi până în 2011, activitatea culturală a instituției a fost susţinută de Fundaţia Culturală “Dr. Constantin Teodorescu”. Sub directa coordonare a fondatorului, Dr. Constantin Teodorescu (n.1939 – d.2011) au fost iniţiate şi organizate sute de evenimente culturale de cea mai înaltă ţinută (expoziţii de artă plastică, lansări de carte, conferinţe, simpozioane etc.).
Fundaţia Culturală „Dr. Constantin Teodorescu” (înfiinţată în 1991) şi-a adus o însemnată contribuţie la valorificarea şi promovarea patrimoniului cultural local, judeţean şi naţional prin editarea de reviste, ziare, cărţi, albume, cărţi poştale, emiterea de medalii şi insigne, realizarea unor plăci din marmură pentru a marca evenimente importante din existenţa unor instituţii publice.

Actualmente, Galeria de artă „N. N. Tonitza” este administrată și susținută financiar de Primăria Municipiului Bârlad, care continuă seria evenimentelor culurale de înaltă ținută cu catre instituția și-a obișnuit publicul, de-a lungul anilor.

Previous slide
Next slide