,,Smaranda Brăescu, Bârladul si dragostea ei pentru parașutism”
MUNICIPIUL BÂRLAD
Eroii aviației române și Smaranda Brăescu – Regina Înălțimilor, sărbătoriți la Bârlad – Informare publică 20.07.2022
Ziua Aviației Române și 125 de ani de la nașterea Reginei Înălțimilor, Smaranda Brăescu!
Primăria Municipiului Bârlad și Consiliul Local au organizat pe 20 iulie 2022 o serie de festivități menite a marca un dublu eveniment: Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene și 125 de ani de la nașterea Smarandei Brăescu, prima femeie parașutist din România. Manifestările au fost organizate în colaborare cu Cercul Militar Bârlad, Societatea Numismatică Română – Secția Bârlad, Societatea Filatelică ”Tutova”, Asociația Cercetașilor Militari în Rezervă și Retragere Buzău și Batalionul 53 Comando ”Smaranda Brăescu” Bacău, Asociația CARP ”Elena Cuza” Bârlad.
Trebuie subliniat faptul că Smaranda Brăescu, supranumită și Regina Înălțimilor, are legături strânse cu Bârladul: deși născută în comuna gălățeană Buciumeni în 1897, ea a urmat cursurile Școlii Secundare de Fete din Bârlad și tot aici a avut primul contact cu aviația, pentru care urma să facă o adevărată pasiune, clădindu-și o carieră de succes.
Manifestările de miercuri, 20 iulie 2022, au debutat la ora 11.00 cu un ceremonial de depunere de coroane de flori la bustul Smarandei Brăescu, din partea primarului Municipiului Bârlad, Dumitru Boroș, a senatorului Iulian Bîca, a Consiliului Local, Asociației CARP ”Elena Cuza” Bârlad etc. Colonelul (r.) Nicu Murgu a fost cel care a făcut o scurtă trecere în revistă a vieții și carierei Smarandei Brăescu. De remarcat că pe parcursul întregului ceremonial, bustul Smarandei Brăescu a fost încadrat de o gardă de onoare formată din patru militari ai Batalionului 53 Comando Bacău, care poartă numele primei femei parașutist din România.
”Ostilitățile” s-au mutat la Cercul Militar Bârlad unde un grup de militari din trupele speciale ale aceluiași Batalion 53 ”Smaranda Brăescu” Bacău au susținut o inedită prezentare a echipamentului și tehnicii de luptă din dotare. Cercul Militar a găzduit și o interesantă expoziție de medalistică, filatelie, cartofilie, machete aviație, insigne cu tematica aviație și parașutism etc. Exponatele, multe dintre acestea unicat și de o certă valoare istorică și culturală, au atras și încântat privirile celor prezenți.
”Nu puteam să lăsăm să treacă această zi nemarcată așa cum se cuvine această zi importantă pentru Aviația Română și Forțele Aeriene. Chiar dacă Bârladul nu are o tradiție din punctul de vedere al existenței unor unități militare de aviație, totuși avem o întreagă pleiadă de localnici care au avut cariere răsunătoare în acest domeniu. Smaranda Brăescu, chiar dacă nu s-a născut la Bârlad, este un motiv de mândrie pentru comunitatea noastră, mai ales că aici a urmat cursurile Școlii Secundare de fete și tot aici s-a îndrăgostit de aviație, domeniu în care a excelat, doborând recorduri mondiale. Le urăm multă sănătate tuturor celor care activează în domeniul aviației și țin să mulțumesc tuturor celor care au colaborat cu noi la realizarea acestor interesante și frumoase activități!”.
La final, primarul Dumitru Boroș a înmânat diplome de excelență tuturor celor care au colaborat și contribuit la organizarea festivităților din 20 iulie 2022.
Biroul de Presă și Relații Publice al Primăriei Municipiului Bârlad