Semnare Contract Parc „Mihai Eminescu”

logo

MUNICIPIUL BÂRLAD

 

Informare publică 29.10.2019

Parcul „Mihai Eminescu”, amenajat din temelii la standarde europene

 

Primarul Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, a semnat, astăzi, 29 octombrie 2019, Contractul de lucrări privind realizarea obiectivului de investiții „Amenajare Parc «Mihai Eminescu» Bârlad”, în valoare de circa 3,5 milioane lei. Banii provin de la bugetul local iar constructorul care și-a adjudecat, la licitație, lucrarea a anunțat că își va începe activitatea în cel mult două săptămâni.

Amenajarea parcului, un obiectiv asupra căruia nu s-a intervenit niciodată de la momentul înființării, presupune realizarea unui parc nou, la standarde europene. Acesta va avea o întindere de 29.000 metri pătrați, pe care vor fi amplasate locuri de joacă, de fitness, mese de șah, zone de ohihnă, un amfiteatru în aer liber și, evident, alei din pavaj decorativ, pe care se va pătrunde prin intermediul a patru intrări, din direcția străzilor perimetrale.

„În plus, se vor planta și arbori, arbuști, subarbuști, plante floricole perene și gazon. Practic, zona va fi transformată într-un parc în adevăratul sens al cuvântului, fiind prevăzut inclusiv cu zone de acces pentru persoanele cu dizabilități. Acordăm, așadar, în continuare o grijă aparte calității mediului, dar ne gândim și la creșterea numărului de zone de liniște și recreere pentru populația de toate vârstele, având în vedere că orașul nu stă prea bine la acest capitol”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Lucrările de amenajare a noului parc vor fi executate de SC Iasicon SA Iași și au un termen de finaliziare de cel mult 36 de luni.

 

Biroul de Presă și Relații Publice al Primăriei Municipiului Bârlad

 

Sari la conținut