Proiecte – Stadiu la Zi
MUNICIPIUL BÂRLAD
Informare publică 20.06.2019
Proiecte finanțate și proiecte depuse pentru Bârlad
Primarul Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, informează că, recent, alte două proiecte, care au fost depuse imediat ce au fost deschise axele de finanțare, au primit bani nerambursabili. De asemenea, există șanse reale ca și alte proiecte de anvergură să fie aprobate la finanțare.
În acest moment, proiectele care au primit finanțare sunt: Construirea și dotarea unui corp nou, pentru șapte grupe de preșcolari, pentru Grădinița nr. 5 (circa 4,7 milioane lei) și Extinderea și dotarea Grădiniței nr. 8 (peste 4,3 milioane lei). Contractele au fost semnate la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și sunt finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Finanțare au primit și proiectele: Dezvoltarea capacității administrative a Municipiului Bârlad (aflat în implementare cu o valoare de peste 3,1 milioane lei), Creșterea eficienței energetice a Secției Pediatrie a Spitalului „Elena Beldiman” (în implementare, cu o valoare de circa 4,5 milioane lei), Construire creșă pe strada Mircea cel Bâtrân (cu o valoare de peste 2 milioane lei), Asfaltare străzi Cotu Negru – Tudor Arghezi, Olaru Cristian, Octav Băncilă și Marin Lucian (proiect finalizat, în valoare de 1.106.058 lei) și Asfaltare străzi Zona Gară – Bicaz, dr. Bagdasar, Poșta Veche și Ioan Vodă (proiect finalizat, cu o valoare de peste 500.000 lei).
La un pas de finanțare se află și alte trei mari proiecte, care vizează achiziția de autobuze electrice (4,8 milioane euro), asflatarea mai multor străzi printre care și Vasile Pârvan și Bulevardul Epureanu (11 milioane euro) și refacerea infrastructurii de iluminat public stradal (3,5 milioane euro).
Biroul de Presă și Relații Publice al Primăriei Municipiului Bârlad