Precizare Iluminat Festiv

 

MUNICIPIUL BÂRLAD

 

Informare publică 08.09.2018

 

Având în vedere interesul crescut pentru subiectul montajului instalațiilor de iluminat festiv încă din această lună, Biroul de Presă și Relații Publice al Primăriei Municipiului Bârlad face următoarea precizare:

Conducerea Primăriei Municipiului Bârlad, în momentul în care a decis demararea acestei operațiuni, a avut în vedere cel puțin trei argumente:

  1. Fiind în An Centenar, montajul iluminatului festiv trebuie să fie gata până pe data de 30 noiembrie 2018, astfel încât pe 1 DECEMBRIE 2018 acesta să fie în totalitate funcțional;
  2. Traseul iluminatului festiv va fi mai mare de anul acesta cu cel puțin 40% față de cel anterior, fiind luate în calcul și alte străzi și bulevarde din localitate pe care vor fi montate, în premieră, instalații electrice festive;
  3. Tot în premieră, administrarea și gestionarea Serviciului Public de Iluminat Stradal, și implicit iluminatul festiv, îi revin SC Compania de Utilități Publice SA (societate la care acționar majoritar este Consiliul Local Municipal Bârlad). Având în vedere lipsa de experiență a societății în desfășurarea acestei activități, conducerea Primăriei Bârlad a decis să acorde o perioadă mai mare de timp pentru finalizarea montajului iluminatului festiv.

Totodată, facem precizarea că până pe data de 30 noiembrie trebuie făcute și o serie de probe tehnice ale instalațiilor de pe noile trasee, operațiuni care, de asemenea, necesită timp.

 

                                               Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Bârlad

 

 

Sari la conținut