Ultimele noutăți

Informare Publică 30.10.2018

MUNICIPIUL BÂRLAD

 

Informare publică 30.10.2018

Investiții la Stadionul Municipal din Bârlad

Primarul Municipiului Bârlad, av. DUMITRU BOROȘ, informează că, de câteva zile, au fost demarate lucrările de reabilitare a tribunelor Stadionului Municipal, precum și cele ale terenului sintetic și ale celui de tenis.

Practic, vor fi montate, până pe data de 1 Decembrie, 2.300 de scaune noi, din fibră de sticlă, care le vor înlocui pe cele vechi, care erau confecționate din plastic casant, deci de calitate inferioară și mai puțin rezistente. Din numărul total de scaune, 180 deja au fost montate la tribunele terenului sintetic iar 170 la tribuna terenului de tenis.

„Scaunele vechi erau distruse aproape în totalitate iar investiția chiar nu mai suporta așteptare. După cum am mai spus, stadionul arată bine și chiar nu ne mai puteam permite să ne prezentăm cu astfel de tribune. Copiii bârlădenilor merită condiții bune și foarte bune pentru a face mișcare, pentru a fi sănătoși, mai ales că vedem și rezultate de pe urma sporturilor pe care le practică. Și, cine știe, poate în câțiva ani chiar vom reuși să închegăm o nouă echipă de fotbal a orașului. Dar, până atunci, copiii trebuie susținuți în permanență de adulți și e de datoria noastră să le creem condiții!”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Investiția de la stadionul municipiului se ridică 135.000 de lei, sumă la care se adaugă alți 35.000 de lei contravaloarea manoperei.

                                     Biroul de Presă și Relații Publice al Primăriei Municipiului Bârlad

 

 

 

Sari la conținut