Desfiintare corp C2,C3,C4,C5,C6 si construire corp nou Scoala Gimnaziala de Arte N.N. Tonitza

Descrierea proiectului 

Proiectul ”Desființare corp C2, C3, C4, C5, C6 și construire corp nou Școala Gimnazială de Arte N.N. Tonitza” având codul Smis 333893 este finanțat din PR Nord-Est 2021-2027, Prioritatea 6 Nord-Est – O regiune educată, Obiectiv Specific: Îmbunătățirea accesului egal la servicii de calitate și incluzive în educație, formare și învățarea pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online în cadrul Apelului PR/NE/2023/6 /RSO4.2/1/INVATAMANT MRJ+M.

Contractul de finanțare nr. 642 împreună cu anexele aferente a fost semnat pe data de 11.03.2025.  

Obiectivul specific al proiectului este îmbunătățirea accesului egal la servicii de calitate și incluzive în educație, formare și învățarea pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online.

Se propun următoarele activități eligibile:

  • demolarea corpurilor de clădire C2, C3, C4, C5, C6 pentru a putea construi un corp de școală capabil să asigure spațiile necesare pentru un proces educațional performant;                                         
  • construirea unui corp nou de clădire, pe amplasamentul rămas liber după  demolarea corpurilor existente (C2, C3, C4, C5 și C6), ce va avea destinația de Școală Gimnazială de Arte, cu:
  • 5 săli de curs;
  • 10 săli pentru studiu individual;
  • 2 săli arte plastice;
  • 2 laboratoare;
  • sală de spectacole;
  • cancelarie;
  • grupuri sanitare;
  • bibliotecă.

Clădirea propusă are un regim de înălțime P+3E. Noua clădire va fi una modernă, inclusiv prin dotarea cu grupuri sanitare noi și separate pentru copii și personal. Aceste intervenții vor asigura un mediu sigur și sănătos pentru desfășurarea activităților educaționale, conform normelor în vigoare. Noua cofigurație a școlii  va include spații optimizate și specializate, alături de zonele tehnice și administrative. Aceasta va permite desfășurarea eficientă a activităților zilnice și va contribui la crearea unui mediu de învățare integrat și echilibrat pentru copii.

 Rezultate așteptate:

  • valoarea estimată a numărului total de participanți la procesul educațional în unitatea de infrastructură la finalul implementării proiectului este de 180 de elevi, din care 85 băieți și 95 fete, din care 20 de elevi aparținând grupurilor vulnerabile;
  • capacitatea sălilor de clasă la finalul implementării proiectului va fi de 120 de locuri, învățământul desfășurându-se în 2 schimburi;
  • suprafața construită desfășurată realizată prin proiect va fi de 2397 mp.

Valoarea proiectului                     

  •        Valoarea totală a proiectului: 30.133.884,99 lei inclusiv TVA;
  •        Valoarea totală eligibilă a proiectului : 24.568.708,00 lei inclusiv TVA;
  •        Valoarea finanțării nerambursabile: 16.380.962,18 lei inclusiv TVA;
  •        Valoarea sprijinului UE: 10.647.625,42 lei inclusiv TVA;
  •        Valoarea sprijinului de la BS: 5.733.336,76 lei inclusiv TVA;
  •        Valoarea contribuției proprii : 13.752.922,81 lei inclusiv TVA.

Data începerii proiectului: 11.03.2025
Data finalizării proiectului: 30.11.2027

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați mfe.gov.ro