Contract Semnat 9 Străzi
MUNICIPIUL BÂRLAD
Informare publică 10.09.2019
A fost desemnat constructorul care va asfalta primele 9 străzi din Bârlad
Primarul Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, informează că, astăzi, 18 septembrie 2019, a semnat contractul privind asflatarea primelor nouă străzi (din cartierele Cotu Negru și Deal), din pachetul de 29 de artere locale propus pentru anul în curs.
Astfel, reprezentanții SC Viacons Rutier SRL Huși, care și-a adjudecat la licitație lucrarea, s-au întâlnit cu beneficiarul și au semnat împreună cu acesta contractul de peste 10 milioane lei. Cele nouă străzi care vor fi asflatate sunt:
STRADA GHEORGHE EMANDI – Lungime- 1.091,00 ml;
STRADA CERBULUI – Lungime- 1.667,00 ml;
STRADA CONSTANTIN BRÂNCOVEANU – Lungime- 344,00 ml;
STRADA AUREL VLAICU – Lungime- 362,00 ml;
STRADA MUZELOR – Lungime- 344,00 ml;
STRADA ȘTEFAN NEAGOE – Lungime- 242,00 ml;
STRADA ION CODRESCU – Lungime- 391,00 ml;
STRADA GRIVIȚEI – Lungime- 185,00 ml;
STRADA OPANEZ – Lungime- 423,00 ml.
„Este un proiect ambițios pe care mi l-a asumat, cu toate dificultățile sale și cu sincopele care au apărut pe traseu. Dar, până la urmă, este o veste mare pe care o așteaptă sute de oameni și asta e tot ce contează. Am discutat cu reprezentanții firmei care vor face lucrarea și o altă vestea bună este că pe data de 1 octombrie, oficial, vor începe efectiv lucrările. Ne vom axa în special pe străzile pe care nu a existat asfalt niciodată, cum este Gheorghe Emandi sau Opanez, dar și Cerbului este o urgență, cum ar putea fi și strada Muzelor. Important este că lucrurile se mișcă și că în perioada imediat următoare vom emite și ordinul de începere a lucrărilor”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Reamintim că termenul de execuție a lucrării este de 24 de luni. Investiția va fi suportată de la bugetul local, în parte, iar diferența (4.721.329 lei) va fi acoperită de economia făcută la împrumutul contractat pentru lucrările de canalizare din cartierele Munteni și Podeni.
Biroul de Presă și Relații Publice al Primăriei Municipiului Bârlad