ANUNT!

Zilele acestea a sosit ultimul lot de grinzi ce vor susține cel mai mare pasaj peste liniile de cale ferată, din cadrul variantei ocolitoare a Bârladului.
Pasajul, cu o lungime de 200 de metri, va fi construit în capătul de sud al centurii ocolitoare, în apropierea sensului giratoriu de la intrarea în Bârlad, dinspre Tecuci.
Tot de curând, Primăria Bârlad a emis o nouă autorizație în cadrul acestei investiții, privind desființarea unor construcții existente pe un sector ce va fi inclus în traseul variantei ocolitoare.
”Tratăm cu maximă celeritate tot ce ține de implicarea Primăriei Bârlad în buna desfășurare a lucrărilor de realizare a acestei investiții vitale pentru locuitorii municipiului. Orice document necesar, repet – care tine de Primăria Bârlad, este semnat și pleacă din instituție în cel mai scurt timp posibil, în așa fel încât constructorii să nu întâmpine niciun obstacol, iar finalizarea lucrărilor să se poată face conform planificării. Merg în mod frecvent pe șantierul variantei ocolitoare și constat de fiecare dată o evoluție a lucrărilor. Se muncește în ritm susținut, inclusiv sâmbăta, iar asta nu poate decât să ne dea și mai multă speranță că vom scăpa în scurt timp de traficul greu, dar și de miile de mașini de tot felul care ne tranzitează orașul în drumul lor către alte destinații”, a transmis primarul Dumitru Boroș.
 
 
 

 
Sari la conținut