Ultimele noutăți

Amplasamentul Noului Corp de Spital

 logo

MUNICIPIUL BÂRLAD

 Informare publică 21.11.2018

(completare la informarea din 19.11.2018)

 Amplasamentul noului corp de clădire al Spitalului „Elena Beldiman” Bârlad

 Întrucât foarte mulți localnici au solicitat, pe diferite căi, informații suplimentare despre amplasamentul viitorului corp de clădire al Spitalului de Urgență „Elena Beldiman”, Primarul Municipiului Bârlad, av. DUMITRU BOROȘ, face următoarele precizări:

„Întrucât sistemul de sănătate local este o prioritate a mandatului meu, imediat după ședința de îndată a Consiliului Local Municipal Bârlad, din data de 16 noiembrie 2018, când am inițiat un proiect de hotărâre pentru aprobarea documentației tehnico-economice a viitorului corp al spitalului local, la nivelul compartimentelor de specialitate am dispus începerea demersurilor pentru faza de proiectare și execuție a obiectivului. S-a stabilit ca imobilul să fie ridicat în partea de sud a Ambulatoriului de Specialitate, respectiv între Pavilionul Administrativ și Biserica „Sfânta Ecaterina”. Acest nou corp va grupa toate pavilioanele externe ale spitalului care în acest moment funcționează în spații neconforme normelor sanitare în vigoare și care, în plus, mai impun unității și cheltuieli suplimentare. Vorbim aici despre transportul bolnavilor între secții, al personalului medical, al lenjeriei, medicamentelor și tot așa. Prin urmare, realizarea unui nou corp de spital era o necesitate, una care, trebuie să spunem, a tot fost discutată și de celelalte administrații ale orașului. Numai că, în acest moment, spitalul trebuie să respecte și un plan de conformare – lucru pe care îl va face, pentru a nu-și pierde clasificarea. Iar construcția unui nou corp de clădire pentru secțiile cu probleme este parte a acestui plan de conformare”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Reamintim că, potrivit devizului general al proiectului, costul întregii investiții este de 65.102.240,20 lei (cu TVA), din care 44.632.565,18 lei (cu TVA) reprezintă construcția și montajul. Sumă totală este eșalonată pe durata de implementare prevăzută de 24 luni, astfel: 24.245.000,00 lei (cu TVA) în primul an și 40.857.240,20 lei (cu TVA), în cel de-al doilea. Secțiile care vor fi mutate în viitorul corp al spitalului sunt Boli Infecțioase, Psihiatrie și Pneumologie I și II. De la data asigurării finanțării, 13 luni vor fi alocate efectiv pentru execuția proiectului. Finanțarea se va asigura din surse bugetare sau extrabugetare, în funcție de posibilitatea atragerii acestora și cofinanțare de la bugetul local. Noua clădire, care va avea subsol, parter și patru etaje, are o suprafață construită de 2.095 mp și o suprafață desfășurată totală de 12.570 mp. Peste ultimul etaj va fi amenajat un heliport iar subsolul este prevăzut cu un adăpost antiaerian. Construcția va avea patru scări de acces pe înălțime și 12 ascensoare cu capacitatea de 100 kg și alte 4 cu capacitatea minimă de 1.000 kg, pentru transportul bolnavilor.

 

                  Biroul de Presă și Relații Publice al Primăriei Municipiului Bârlad

Sari la conținut